Tesalonic, 2016, 2017, 2018
Pe drumul care a legat dintotdeauna Orientul de Occident, legendarul Egnatia odos, am reperul meu

inconturnabil, fuzional, în liziera civilizațiilor, la cheremul influențelor.

Călătorul, de oriunde ar veni, se simte acasă.

M-a surprins, de fiecare dată, acea indiferență cosmopolită, cumva simulată, poleită cu ospitalitate, din atitudinea studiată a gazdelor. Aici, indiferența transmite un alt mesaj decât în Apus.

Fie că descind în Tesalonic la începutul sau la sfârșitul unui periplu insular, întotdeauna vara, vraja e intactă. Imposibil să o deslușesc.

În zori, înainte de șapte dimineața, pe răcoare (în jur de 26 de grade în iunie),

precupeții din centru mătură și stropesc trotuarul înainte de a-și deschide prăvăliile.

Îi privesc și mă revigorează gestul lor, ca o reîmprospătare a gândurilor.

În unele zile, mă îndepărtez cât mai mult de străzile comerciale și din freamătul lor molipsitor.

Tesalonicul secretos, al istoriei și al credinței,

îl caut pe strazi înguste care urcă spre culmea dealului.

Aici a fost, pâna în 1912, cartierul funcționarilor otomani.

Pe înălțimi, întotdeauna, găsesc tihna unui locaș.

Azi intru să văd mozaicul original la Hosios David,

biserica unei vechi mănăstiri din secolul 5.

Vizita este doar la ore fixe, cu prezentarea custodelui. Interiorul e micuț, intim.

Un rar vestigiu al picturii din secolul 12, înfățișând scene din Noul Testament. Chipul lui Alexandru Macedon este și el aici, pictat de artistul anonim.
Lectură de drum:
Grecia mea, volum colectiv (autori: Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Simona Rednic, Nicolae Rednic, Nora Cucu, Mihai Cucu)
I love castles and I love Greece. Both together means for me a perfect combination. With a cup of coffee of cause…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
That’s true !:)
ApreciazăApreciază
Ahhhh! Lovely! It’s so fun living vicariously through Your travels! Thank You and Cheers!!! 💕
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Thank You as well ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Absolutely! 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E uimitor de cat de acasa m-aș simți în Tesalonic. Biserica ortodoxă, aglomerația, străduțele înguste – una dintre ele mi-a amintit de Lipscani. Asta până începi să urci dealul spre cartierul otoman.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să tot faci astfel de „urmăriri”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E placut sa vizitezi in tihna fara graba…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitari!
E frumos cand impartasesti aceste drumetii in locuri nestiute de mine.
Un blog cu care infrumusetezi sufletul unui om !Mai ales cu imresiile tale asternute aici ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru gândul tău bun ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase locuri și harnic călătorul care ni le face cunoscute. Ascult din când în când cântecul Thesaloniki, cu multă plăcere, ca să fiu mai aproape de ele.Mulțumiri pentru ceea ce faci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vă mulțumesc, e o plăcere să împărtășesc pasiunea călătoriilor !
ApreciazăApreciază
Aw, beautiful pictures. Love to stroll around there! Lovely!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thank you so much !
ApreciazăApreciază
Amazing!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
trebuie sa ajung intr-o buna zi si in Grecia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană