O Sole Mio

Modena, 2018

Îmi place să urmăresc interviuri despre cărți.

Într-unul pe care l-am văzut recent pe youtube, o înregistrare veche, actrița Simone Signoret spunea că, la fiecare cinci ani, recitește o carte care a marcat-o doar ca să vadă ce aspecte îi atrag atenția cu ochii altei vârste.

La fel îmi place să fac cu orașele.

Las să treacă un timp și revin ca să văd ce efect (mai) are ceea ce am văzut prima dată. Orașele sunt un fel de cărți.

Dacă apreciați aurul negru, cum i se spune oțetului de Modena, probabil ca veți fi curioși să aflați mai multe despre tentațiile gastronomice din partea locului. La fel, dacă sunteți amatori de mecanismele mașinilor de viteză. Sau de operă, fiind obârșia tenorului Luciano Pavarotti. Vivacitatea lui mi s-a părut dintotdeauna molipsitoare.

Domul e înscris în patrimoniul mondial UNESCO și l-am vizitat cu de-amănuntul.

Construcția a început la 1099, dar scenele epice sculpate în exterior par actuale deși sunt primele elemente decorative de acest tip din Italia. Cripta este un loc de pelerinaj, pentru că aici odihnește protectorul orașului.

Coloanele fine și picturile în culori intense dau un echilibru intim.

Lângă catedrală se află palatul primăriei,

ale cărui principale săli istorice erau deschise gratuit pentru vizite,

cu tot confortul de care un călător are nevoie.

Am apreciat ospitalitatea personalului.

M-am delectat, în Palatul muzeelor, vizitând colecția de artă a familiei d’Este.

Am început vizita palatului cu Biblioteca Estense,

unde personalul te instalează la o masă de lectură și îți prezintă câteva din cele mai valorose opere.

Sunt adăpostite aici peste șase sute de mii de volume. Poți răsfoi după placul inimii un exemplar facsimilat din biblia Borso d’Este.

Numără 1020 de pagini ilustrate cu desene executate manual de către artiști din Ferrara secolului15.

Mă îndrept apoi spre un alt etaj, la muzeul de arta, nu foarte vast dar valoros. Mi-a atras atenția un Sfânt Cristofor, patronul drumeților.

Am analizat îndelung și un oval zodiacal provenit dintr-o locuință princiară al cărui proprietar era interesat de mersul astrelor.

N-am neglijat nici cumpărăturile.

M-am ales cu un oțet de modena învechit, un adevarat nectar de savurat pe feliuțe subțiri de parmezan sau pe o salată de căpșuni cu frunze de busuioc proaspăt. Învechit în butoaie de lemn, numai după o perioadă de doisprezece ani e considerat superior.

Vinul regiunii se numește lambrusco, un roșu spumant îngăduitor și zburdalnic, pe care-l poți asorta și la un pește cum ar fi anghila. Poftă bună !