Paris, 2025
Luxul nu se demodează niciodată, ne confirmă creatorii Dolce&Gabbana în stilul iconoclast care-i definește.
Muzeificarea creatorilor (sicilian și milanez) invitați la Grand Palais în 2025 cu o expoziție grandioasă m-a fascinat prin amenajarea secțiunilor dominate de expresia populară preschimbată în artă,
prin care autorii își declară atașamentul față de obârșia lor.
Dintre temele scenografiate somptuos pe fond muzical și ecleraj impresionante, cea religioasă mi-a dat de gândit și m-a inspirat cel mai mult.
Pornind dintr-un mediu modest și profund religios, d&g accentuează, în colecția lor, nevoia de păstrare a valorilor în contextul desacralizării societății, a pierderii credinței, aducându-i pe sfinți în sfera tangibilă a veșmintelor.
În Occident, principala sursă de inițiere în istorie și cunoaștere a fost Biblia, cu poveștile despre sfinții legendari și faptele lor.
Oamenii trăiau într-o lume în care miracolul și irealul contau mai mult ca realitatea.
În mod neașteptat, întâlnim azi în colecția lor atemporală obiecte, imagini, relicve de sfinți și apostoli venerate de când lumea și pământul, când imaginarul era complet influențat de religie.
Deși nici una dintre creații nu poate fi purtată în lumea reală, la fel cum nici apartenența la o religie sau alta nu se exhibă și nici nu poate constitui subiect de curiozitate,
iata-ne, în mod uimitor, ca într-un basm, pătrunzând într-un spațiu rar, în care divinitatea se întâlnește cu arta.
Metafizica sacralității intersectează inspirația care a concretizat-o. Ca și în miracolul eucharistic, toate hainele îi conțin pe creatorii lor, iar multiplicarea operelor este rațiunea de a fi a creatorilor.
Din vremuri vechi, dorința de a scăpa de uniformitate și conformism n-a fost deloc pe placul bisericii, care a combătut dorința de fi diferit, de a te distinge prin ceva special.
Catolicismul impunea să nu ieși în evidență prin nimic. Moda era un act de teribilism, chiar eretic, în opinia conformiștilor, ca să cităm doar scandalul pantalonilor purtați de femei.
A fi diferit însemna să fii păgân, dat fiind că minoritățile religioase erau persecutate și expulzate, obligate de către creștini să se îmbrace diferit.
Instituția ecleziastică a căutat să sublinieze cât mai flagrant diferențele prin mijloace vestimentare.
Uniformizarea aparențelor, o tendință pe care am observat-o de multă vreme în Occident, e combătută eroic de sicilianul Dolce și milanezul Gabbana.
Omogenizarea crează indispoziție și depresie, iar stilul de îmbrăcăminte apusean, de ani de zile, se bazează pe combinațiile nefaste de negru și gri, promovate de marile case de modă care dau tonul tendințelor, combinație impusă odinioară de rigorile bisericii catolice.
Cu cât diferențele vestimentare se estompează, condiția oamenilor se egalizează, granițele între feminin și masculin se anulează, impunând încă un principiu contemporan spre care aspiră Vestul.
Nu dispar bogații sau săracii, dispar doar indiciile după care putem să-i deosebim, cu cât timpurile sunt mai grele, întocmai cum ne obliga comunismul să purtăm cu toții uniforme.
Nici atunci nu putea fi vorba să ieși cu ceva în evidență, iar cochetăria reprezenta doar un concept generator de comentarii defăimătoare.
Se poate și altfel, ne arată d&g în acest parcurs artistic sărbătoresc, în care ne întâmpină privirile pline de încredere ale sfinților.
Chipurie lor, obișnuite numai cu obscuritatea spațiilor religioase, au dobândit o nouă strălucire.
ore de drum 