Etichetă: monahism în Spania

Segovia, 2022

Poarta masivă nu părea destinată turiștilor sau curioșilor, nici măcar pelerinilor, și atunci am luat hotărârea să sun la micul interfon ca să mă informez dacă se poate vizita mănăstirea.

Aud cum cineva în interior ridică receptorul, dar tace. La întrebarea mea, o voce de bărbat îmi răspunde laconic: Iglesia, în spaniolă biserică. Nu știam nimic despre comunitatea monahică a ieronimiților și ne-am îndreptat spre biserică, a cărei ușă era deschisă, trebuia doar împinsă cu putere.

În interior, acorduri serafice de cânturi gregoriene amplificau solemnitatea interiorului.

Pe o băncuță, în fața altarului, am deslușit o siluetă, iar când m-am apropiat am văzut că era o damă. Mi-a atras atenția felul cum era îmbrăcată, de fiecare dată când văd ceva neobișnuit undeva, care nu se potrivește cu locul, rețin, nu părea turistă, nici pelerină, părea fie actriță, fie o femeie de afaceri excentrică, eventual o binefăcătoare a comunității, dar nu s-ar fi îmbrăcat așa bătător la ochi. Dar ce m-a mirat și mai mult a fost că monahul care, bănuiam eu, îmi indicase la interfon să mergem în biserică, și-a făcut apariția și s-a îndreptat spre ea, au vorbit ceva cu voce joasă și au pornit spre o ieșire laterală.

Crezând că și ea aștepta tot pentru vizita ghidată, ne-am luat după ei, cum e firesc, spre locul de începere a turului, trecând cu vederea faptul că ne ignoraseră, așa or fi obiceiurile pe aici.

În claustru, cei doi s-au îndepărtat cu pași grăbiți, au cotit-o și ne-au închis ușa-n nas. Intuitiv, am trecut dintr-un claustru în altul, dar nu am îndrăznit să încercăm ușile ca să vedem și alte spații, cum ar fi refectoriul, biblioteca, scriptoriumul, și am zis bogdaproste că am văzut chiar și atât.

Mă uimise prea mult scena la care am asistat ca să pot intra apoi în atmosfera locului și am citit cu destulă neîncredere ce scria în ghidul Michelin care, dintr-o dată, părea să nu corespundă câtuși de puțin realității.

Apropierea de Segovia, la vreo jumătate de oră de mers pe jos, a schimbat rostul lăcașului, după cum vedem că merge istoria.

Mănăstirea El Parral fusese inițial dedicată de către întemeietorul ei, prințul de Castilla, unui refugiu spiritual în timpul excursiilor sale vânătorești, unde să se poată odihni în liniște. Astfel a pus temelia așezământului, însă, pe motiv de fonduri insuficiente, a trebuit să contribuie și regele cu o donație, dar lucrările se întrerup iarăși. Mai târziu, un alt nobil local oferă suma necesară bolții bisericii, în schimbul privilegiului de a-și stabili acolo locul de veci al familiei sale.

Pe frotispiciul bisericii, se disting blazoanele prințului și al soției, ca un fel de garanție a influenței lor asupra locului.

După ce lucrările se întrerup din nou din lipsa banilor, călugării deja instalați reușesc să obțină singuri finanțare. Starețul mănăstirii chiar a intrat în istorie prin priceperea de a fi asigurat proiectarea și a fi supravegheat logistica pentru construirea viaductului din Segovia. La începutul secolului 19, deja în ruină, mănăstirea a fost jefuită de soldații lui Napoleon și a căzut în uitare.

A fost salvat, ca prin minune, ansamblul artistic format de marele retablu central din lemn policrom și aurit, terminat în 1528, flancat de monumentele funerare ale ctitorului și soției, făurite în alabastru. Din 1925, călugării ieronimi, ordin care a rămas specific Spaniei, s-au reîntors în mănăstire și, urmând învățăturile Sfântului Ieronim, trăiesc retrași de lume, în tăcere, lectură și rugăciune. Am încercat să aflu câți membri numără azi comunitatea monastică, însă nu se menționează.

Complexul imens se întinde pe malul unui râu, iar apa oglindește cerul în diverse aranjamente de utilitate și ambientale.

Fiecare corp de clădire are câte un claustru dedicat unei anume activități, infirmierie, casă de oaspeți, meditație, treburi domestice, retragere intelectuală. Din cel deschis, să ne bucurăm de priveliștea asupra Alcazarului din Segovia.

Clădirea cu etaj care se observă din alt claustru adăpostește pensiunea din cadrul mănăstirii dotată cu un amplu potențial de cazare.

Aici se oferă spre închiriere pe o durată de cel mult o săptămână chilii modeste, cu precizarea că sunt acceptați drept clienți doar bărbați, deocamdată, pentru că, în viitor, odată cu laicizarea societății, bănuiesc că vor fi acceptate și femei. Regula de bază este tăcerea, dar nici aceasta nu știm cât va mai dura.