Etichetă: jurământul lui Hippocrate

Kos, 2017

I-am consacrat o după-amiază întreagă lui Hippocrate, doctorul născut la Kos în jurul anilor 400 î.Hr, în influenta confrerie a Asklepiazilor formată din preoți, vindecători și slujitori ai templului lui Asklepios care dobândiseră privilegiul de a practica medicina.

După ce a studiat cu Democrit, Hippocrate a călătorit în toată Grecia antică și în Asia, pentru ca, la întoarcerea în Kos, să predea și să practice profesia de medic.

Numele i s-a perpetuat datorită faimosului său jurământ, emoționant prin actualitatea sa, pe care medicii din toata lumea merg și în zilele noastre în mod organizat, la absolviri sau reuniuni de promoții, ca să-l (re)depună la altarul templului.

Principiile sale de acum douăzeci și cinci de secole susțin ideea revoluționară că vindecarea depinde numai de știința medicului și de efortul pacientului de a-i pune în practică recomandările, și nu de bunăvoința zeilor.

Am aflat multe detalii despre istoria medicinei antice vizitând sanctuarul în compania verișoarelor mele americane venite între două examene și specializări să se regenereze trup și suflet la izvoarele antichității.

Din capul locului, Hippocrate a luat o inițiativă îndrăzneață, separând complet cele două activități ale templului, tămăduirea bolnavilor și relația cu zeii. Pentru el, îngrijirea unui pacient presupunea analiza corpului, a stilului de viață, alimentația, conjunctura meteo-geografică.

Pentru corp, Hippocrate analizează ceea ce absoarbe și ceea ce respinge, sub forma alimentelor și a energiilor care-l traversează, proces numit ,,dietetică”.

Conform însemnărilor sale de călătorie, atunci când ajungea prima dată într-un oraș, studia care e direcția predominantă a vântului, cât erau de vizibile răsăritul și apusul, ce gust avea apa și adâncimea de la care izvora.

Analiza solul, dacă e uscat și sfărâmicios sau umed și acoperit de vegetație și arbori, pârjolit de arșiță sau la înălțime și răcoros. Observa și traiul zilnic al locuitorilor, dacă sunt mari mâncători și băutori, înclinați spre sedentarism ori dacă muncesc mult în aer liber, organizează întreceri sportive și se mulțumesc cu o alimentație frugală și mai deloc alcool.

Spiritul are o influență covârșitoare asupra corpului, afirmă el în primul tratat de psihopatologie din Corpus Hippocraticum. Studiile sale intersectează și analiza geopolitică, prin identificarea unor tipologii de stil de viață cu predispoziția puterii politice, pacifică ori conflictuală.

Studiul său global asupra corpului uman, bazat pe terapia umorilor (substanțele lichide din corp), a fost reluat de medicul roman Galien, în secolul 1 d.Hr., și avea să se mențină până în secolul 17.

Înconjurat de chiparoși și eucaliptuși, sanctuarul lui Asklepios ridicat in sec 4 î.Hr., apoi extins de mai multe ori, ocupă coasta unui deal în patru terase legate între ele prin scări monumentale.

Institutul de învățământ medical unde a predat Hippocrate și centrul terapeutic unde a practicat erau vestite în toată lumea antică. Mulți notabili greci, apoi din imperiul roman, au venit aici să fie consultați.

Pe măsură ce ne înalțam de la o esplanadă la alta, se atingea parcă o solemnitate inexplicabilă, așa cum și vizitatorii din antichitate probabil că percepeau apropierea de zei.

Din prima terasă n-a mai rămas aproape nimic, în afara unui bazin de apă rece, vestigiu al instalației de băi romane.

Cea de-a doua terasă, cea mai mare, este încadrată de porticuri de unde țâșnesc izvoare de apă feruginoasă și sulfuroasă folosită în termele de alături.

În centrul celei de-a treia terase tronează altarul monumental al lui Asklepios înconjurat de mai multe sanctuare, un templu ionic dedicat zeului, cu ofrandele depuse de bolnavi și peregrini, alături de un templu roman dedicat cultului imperial, dintre ale cărui coloane corintiene șapte au fost repuse la verticală.

De pe a patra terasă, cea mai înaltă, cu templul său doric dedicat lui Asklepios, compus din șase coloane de marmura albă combinată cu incrustații negre, se vad livezi nesfârșite de măslini, portul, Egeea și Turcia la orizont.

Atunci când terapia ticluită de Asklepios nu izbutea, pacienții erau transferați spre o încăpere secretă, un salon comun nu foarte spațios, la fruntariile naturii.

Acel loc sacru de la marginea complexului terapeutic, unde puteau intersecta energiile și desluși soluțiile transmise de zei sub forma onirică, era ultima lor șansă de vindecare.

În centrul vechi al orașului, în piațeta circulară pietruită, la umbra unuia dintre platanii monumentali ai insulei sub coroana cărora marele doctor obișnuia să susțină prelegeri, am frecventat zilnic terasa primitoare alături de verișoarele americane, la o cafea asezonată cu iluzorii savantlâcuri.

Film de drum:

Ildiko Enyedi, Despre trup si suflet (2017)