Lecce, 2019
Am plonjat cutezătoare în scenografia barocă unde m-au întâmpinat îngerași rotofei, figuri cu expresii mirate, zâmbete poznașe încremenite în piatră.
Ghicesc că am nimerit într-o capitală a privirii, unde totul e la vedere și cărțile se joacă pe față.
Nu e nimic de ascuns, fapt care mă descumpănește un pic, pentru că nu am de căutat subînțelesuri și nici de dezlegat mistere.
Înconjurat de pacifice livezi de măslini din toate părțile, Lecce e animat de energii împietrite în imagini din care se hrănesc lacom turiștii.
Centrul istoric, cu toate monumentele strânse în interiorul unui zid din secolul 16 din care se văd încă rare vestigii, e ca o imensă scenă, de unde citadinii au dat bir cu fugiții ca să se refugieze în cartierele noi de la periferie.
Palatele transformate în prozaice b&b, parterele clădirilor de patrimoniu devenite butice de suveniruri și-au devoalat secretele și, pregătite să primească masele, își pun sufletul pe tavă.
Am ajuns în Lecce fără să știu dinainte prea multe detalii și fără să am vreo conexiune specială cu ținutul,
însă disponibilă din prima clipă să aflu cât mai multe despre tot ce a însemnat devenirea sa.
Cel mai mult m-au uimit, pe traseele monumentale, trimiterile la tumultul invaziilor și al schimbărilor de putere și oglindirea lor în impetuosul decor urban.
Foarte rar am întâlnit succesiuni politice atât de rapide, oarecum pașnice și tot atâtea împăciuitoare resemnări, ca o punere în scenă de vodevil.
Istoria e o farsă, par să-mi confime personajele încremenite pe fațade care ne scrutează de câteva secole cu aluzii viclene.
Vocația comercială ghicesc că orașul și a dobândit-o în calitate de fostă colonie grecească, iar ca urbe romană cunoaște înflorirea sub Hadrian, care, conform obiceiului împărătesc și gustului artistic, o dotează numaidecât cu un teatru și o conexiune cu portul.
Ar fi greu să ghicesc semnificațiile vreunui chip fără să-i cunosc istoria și influențele, pentru că, observ, aici tot timpul s-a nimerit câte cineva care să le strice socotelile, așa că s-au obișnuit ușor și cu stăpânirea bizantină timp de cinci secole, dar au avut de suferit ca victimă a invaziei și jafurilor practicate de ostrogoți, lombarzi, slavi, huni și sarazini.
După cucerirea normandă în secolul 11, urmează o perioadă svaba și angevină, și, ca tot restul regiunii Puglia, se transformă treptat într-un nod comercial important în secolul 15 sub tutela regatului aragonez de Napoli care îi conferă privilegii.
Pitit în interiorul uscatului, e ferit de ambiția turcilor, dar se bucură totodată de rețeaua de schimburi comerciale ale Adriaticii.
În curând, va fi asaltat de floarea negustorimii genoveze, florentine, venețiene care vom vedea în detaliu cum s-a manifestat.
A mai rămas cineva să nu fi trecut pe aici ?
Nu putea lipsi din peisaj amenințarea otomană, care face o tentativă de cucerire în ciuda fortului și brâului de metereze din dotare.
Victoria navala de la Lepante din 1571 va stăvili o perioadă atacurile survenite din Orient și va inaugura o perioadă norocoasă pentru oraș,
care se grăbește să se împopoțoneze urbanistic cu somptuoasele palate baroce pe care le vedem azi.
Doar epidemia de ciumă din 1656 va pune capăt vârstei de aur a elanului edilitar.
La începutul anilor 1800, avântul religios se domolește din cauza suprimării ordinelor religioase prin voința lui Napoleon
și încep să fie construite la periferie noi cartiere în stil neoclasic și neogotic.
Religia nu și-a mai regăsit de atunci puterea și influența de odinioară, dar bisericile, în Lecce, sunt cele mai vizitate obiective.
Vă voi oferi un tur amănunțit cât de curând.
ore de drum 