Etichetă: husari

Adio, arme

Tarbes, 2019

Mă interesează sursele de inspirație ale designului vestimentar, astfel că, în cel mai militar oraș din Franța, am ales să văd Muzeul de uniforme Placide Massey, dedicat în principal husarilor.

Armata a furnizat modei un nesecat izvor pe care l-am admirat la Vivienne Westwood, Jean-Paul Gaultier, John Galliano, Alexander McQueen, la cei șase din Anvers, în colecțiile văzute prin muzee sau magazine.

Am intuit multe dintre creațiile lor printre cele o sută cincizeci de uniforme expuse aici, pe lângă alte obiecte reprezentative, în contextul istoric al nemiloasei lor necesități, pe timpuri de vrajbă.

Desfășurată în vitrine mari într-un circuit riguros întocmit, expoziția permanentă de costume de husari descrie patru sute de ani de istorie în care uniformologia ocupă locul principal, încadrată de fotografii și accesorii provenite din treizeci de țări între secolele 16 și 20.

Întâlnim aici cavaleri din armată din toate epocile și continentele, eroi curajoși și necunoscuți. Colecția a fost începută în 1955, în virtutea prezenței regimentelor de husari în garnizoanele din Tarbes și a cailor anglo-arabi din dotare și conține 15.000 de obiecte.

Acest corp de armată legendar a fost creat în 1545 în Ungaria, s-a răspândit peste tot în Europa, iar în secolul 18 chiar în câteva țări din cele două Americi.

Primul regiment de husari din Franța a fost înființat în 1720 de către contele maghiar Bercheny cu toți proscrișii maghiari din diaspora, pe care i-a comandat pâna în 1751, misiune preluată de către cei doi fii ai săi până când revoluția din 1789 i-a desființat.

Regimentul său a luptat eroic pe mai multe fronturi dintre care cele mai recente, în perioada colonială franceză, au fost în Maroc și Algeria.

Detașamentele care au părăsit Algeria în 1961 s-au instalat direct la Tarbes și, de aici, au furnizat sprijin în conflictele din războiul din Golf, din ex-Iugoslavia, Liban, Coasta de Fildeș, Afganistan.

Pentru husari, uniforma are un rol determinant în imaginea lor publică și le zgândără orgoliul militarilor de peste tot, astfel că treizeci și patru de țări adoptă această ținută pentru uniforma cavalerilor săi.

În secolul 19, fascinația uniformei se manifestă din plin și în domeniul civil, mai ales asupra publicului feminin, fapt care stârnește ciudă în rândul ofițerilor de alte arme.

Pe plan internațional, husarii au pus umărul în bătălii celebre. Cei comandați de Sobieski au salvat Viena din mâna turcilor, alături de bravii soldați români, fără de care capitala Austriei ar fi devenit poate pașalâc.

Dovadă a dinamicei participări și a curajului românesc din salvarea Vienei stă și ansamblul arhitectural Cazarma Husarilor din Oradea, construit în secolul 18 de către armata imperială austriacă.

Husarii unguri nu se situează mai prejos, și ei au salvat Budapesta de sub papuc turcesc. Iar husarii ruși îi dau o lecție chiar și lui Napoleon în 1813 la Saint-Dizier. Din toate aceste fapte de arme, tragem învățăminte și îi respectăm pe eroi,

dar ar fi ideal ca uniformologia și tot ce ține de militărie să nu mai fie date jos din pod decât pentru a fi expuse și povestite, iar scopul pentru care au fost create inițial să nu se mai repete vreodată.

Film de drum:

Vladimir Rogovoy, Ofițerii (1971)

Alchimistul e întotdeauna singur

Tarbes, 2019

M-am întrebat adeseori dacă unele locuri stârnesc într-adevăr inspirație literară și dacă privilegiații aleși de zei știu criteriile după care să le poată recunoaște.

Cu lăcomia înfrigurată a căutătorilor de comori, debarc la Tarbes într-o seară de ianuarie. Undeva, la periferia liniștită a orașului, Paulo Coelho locuise câțiva ani, care s-au dovedit cei mai prolifici din cariera sa.

Alegerea n-a fost întâmplătoare pentru că scriitorul brazilian, catolic practicant, dorea să fie în apropierea sanctuarului de la Lourdes. Bine, m-am mirat, dacă dorea să fie atât de aproape, de ce nu s-a instalat chiar la Lourdes ?

A doua zi, am parcurs tot orașul în căutarea unor indicii.

1.Tradiția militară perpetuată începând din anii 1720, când aici s-a instalat un regiment de husari, a favorizat ordinea, corectitudinea și siguranța urbei, prestigiul și calitatea nivelului de trai.

În peisajul arhitectural, cele mai impunătoare clădiri, autentice palate, aparțin tribunalului și jandarmeriei. Un mare personaj al istoriei militare franceze, mareșalul Foch, este originar din Tarbes. Casa unde s-a născut e semnalată printre obiectivele importante.

2.Vocația botanică și horticolă care înfrumusețează peisajul urban și păstrează aerul respirabil se datorează unui celebru botanist, directorul grădinilor de la Versailles.

Parcul deține rarități la capitolul plante și arbori încă de la înființare, în secolul 19.

Mi-a atras atenția un cedru din Liban cu diametrul de aproape trei metri, varietate a cărui vârstă poate atinge două mii de ani.

În mijlocul parcului se află muzeul de artă Placide Massey, la care voi reveni. Cu dezinvoltură paradisiacă, păunii defilau țanțoși pe alei și peluze.

3.Datina gastronomică ilustrată cu vârf și îndesat prin produsele regionale din hala agroalimentară,

amenajare jovială cu standuri care propun preparate din vestita viețuitoare a sudului gastronomic hranită doar cu ghindă, cu denumirea de origine controlată ,,porc noir de Bigorre’’.

4.Vinul produs în partea locului se numește Madiran și este reputat pentru acordul perfect cu produsul definitoriu al orașului, fasolea albă de Tarbes, marcă înregistrată.

Deși francezii n-au prejudecăți în potrivirea vinului roșu la pește, acest vin puternic, corpolent și aspru ar fi de evitat la produsele marine. Însă iscusiții bucătari din regiune au recurs la un subterfugiu ca să împace pe toată lumea. Ca soluție de compromis, combină felurit jambonul local cu produsele pescărești, mariaj pe care, verificându-l, l-am considerat desăvârșit. Iar alchimia acestor elemente mi s-a părut îndeajuns de convingătoare.

Lectură de drum:

Paulo Coelho, Învingătorul este întotdeauna singur