Caudebec-en-Caux, 2019
Monarhiile trec, dar pălăriile rămân după un tipar sau altul, confecționate de secole în această comună de pe malul Senei frecventată de pasionații de istorie.
În regiunea traversată de Sena, în nordul Franței, de la est spre vest, peisajele liniștite, poetice, mă invită la o încetinire a freneziei descoperitoare.
Construită în amfiteatru, menționată documentar încă din secolul 11, reputația comunei s-a creat mai cu seamă datorită modei,
printr-un accesoriu indispensabil, o pălărie meșteșugită de modiștii locali, devenită simbol al cochetăriei la curtea regală în secolul 16, care s-a bucurat de continuitate multe dinastii pe capul măriilor-lor și al supușilor.
Însă monumentul principal pentru care am venit este catedrala Notre-Dame, considerată de Henric 4 cea mai frumoasă biserică din regatul său.
Și, întocmai ca Flaubert, care mărturisește că a găsit aici inspirație pentru Legenda Sfântului Julien rugându-se în fața statuetei, aspir cu smerenie la un semn însuflețitor.
Ridicată pe vechea amplasare a bisericii care deservea abația merovingiană pentru femei numită ,,a Lojei’’, a fost construită în trei mari etape, din secolul 11 în 1426.
Vedem azi o biserică de stil gotic flamboaiant fără transept, fără partea transversală care-i dă aparența unei simple capele supradimensionate cu bolta și nervurile servind ca element arhitectural, ingineresc și decorativ simultan.
În timpul conflictelor religioase din secolul 16 și la revoluția franceză a suferit multe pagube, însă, în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a înregistrat un fapt special
atunci când enoriașii au refuzat să evacueze biserica într-o duminică, au ținut în continuare serviciul religios și, în ciuda bombardamentului, au scăpat teferi.
Impresia de grandoare, din orice parte privesc, se datorează clopotniței, înaltă de cincizeci și patru de metri, amplasată lateral, și săgeții de mare finețe, copiată ulterior de catedralele din satele vecine.
Însă-mi atrage privirea un element decorativ deosebit căruia i s-a dus vestea, cele trei coroane reprezentând floarea de crin, simbolul regal francez.
Porticul original era decorat cu scene religioase și din activitățile zilnice ale comunității din Evul Mediu, cu un total de 333 personaje care s-au mai șters la intemperii și la intervenția calviniștilor.
Dintre vitraliile din secolul 15, să le notăm pe cele patru de factură englezească, cele mai vechi, oferite de căpitanul unei garnizoane engleze în timpul războiului de o sută de ani.
Celelalte vitralii reprezintă sfinți care patronau diverse branșe profesionale comandate de corporațiile meșteșugărești din urbe.
Vitraliile din secolul 16 sunt și mai prețioase, cu scene din Vechiul Testament.
Tot pentru prima oară am văzut și un baptisteriu din lemn sculptat, cele mai multe le știam din piatră.
Orga datează din 1542, este socotită printre cele mai valoroase instalații renascentiste din Franța și a servit recent la înregistrarea unor piese muzicale rare.
Amenajarea estuarului rivalizează în frumusețe cu vechile monumente.
Ca peste tot pe malurile fluviului, o ușoară pâclă se ridica ușor, un abur ca de Dunăre, cât să ofere privirii inspirația de a percepe priveliștea în plenitudinea ei.
ore de drum 