Paris, 2022
Poarta, ea însăși monument istoric pe rue de la Montagne Sainte-Geneviève nr.34, se deschide și, în grabă, iese cineva.
Până să se închidă la loc, apuc să întrezăresc curtea care adăpstește în perimetrul ei un capitol de învățământ universitar parizian. Nu cutezam să trec pragul, dar un domn ieșit la aer mă îndeamnă să poftesc.
În curte, pe stânga și pe dreapta, multe clădiri a căror temelie a aparținut unor faimoase înalte școli istorice pariziene, colegiul Treizeci și Trei și Colegiul Lombarzilor, a căror știință de carte s-a răspândit în lumea largă.
Acum toate sunt locuințe private, cu intrări direct din curte sau prin holuri comune, împărțite așa cum s-a priceput fiecare de când s-au repartizat poporului.
M-a interesat dacă în acest spațiu se menține energia spirituală caracteristică unui astfel de așezământ, singurul lucru ce ar mai fi putut dăinui.
Colegiul Lombarzilor a fost înființat aici în 1334 de către un cardinal florentin pentru unsprezece bursieri din familii din Lombardia care, veniți la Paris cu gândul de a se pricopsi, au ajuns la sapă de lemn.
Clădirile colegiului au rezistat până în 1677, când au fost cedate unei comunități irlandeze înființate în secolul 16 care le-a folosit ca seminar și adăpost pentru preoții irlandezi misionari, astfel că ansamblul s-a preschimbat în colegiu al irlandezilor.
După 1769, aici au rămas doar locuințele preoțești, iar seminarul a plecat să se instaleze două străzi mai departe, unde încă există, ajungem noi și acolo. Cele două instituții n-au fost vândute ca bun public la Revoluție, pentru că erau proprietate străină, apoi Ludovic 18 le-a restituit bisericii irlandeze care, de atunci, a închiriat vechile localuri ale colegiului irlandez moștenite de la cel lombard.
Colegiul Treizeci și Trei a fost înființat în 1653 de către Claude Bernard în favoarea tinerilor francezi care voiau să o ia pe căi ecleziastice.
Și-a donat săracilor toată averea moștenită, o sumă considerabilă, patru sute de mii de livre.
La înființare, colegiul oferea studenților cinci burse, a căror cifră simbolică reprezenta cele cinci răni ale lui Isus, apoi douăsprezece burse închinate celor doisprezece apostoli, apoi treizeci și trei de burse închinate celor treizeci și trei de ani trăiți de Isus pe pământ, de unde și numele.
La început, seminarul a funcționat în palatul din curtea interioara, apoi s-a tot extins și în clădirile vecine până când a ajuns într-o fundătură.
La revoluție a fost desființat, iar clădirile naționalizate și vândute. Fațada clădirii dă spre curte, de unde pornește și o scară.
Personajele lui Haruki Murakami n-ar fi șovăit să o ia pe scară în sus, dar eu m-am mulțumit cu elanul pe care mi l-a dăruit această scurtă incursiune într-o pagină de istorie neexplorată.
ore de drum 