Beuvron-en-Auge, 2019
Atunci când o localitate, un cătun de obicei, face parte din clubul elitist al celor mai frumoase o sută de sate din Franța, n-am nici o îndoială că vizita va fi plăcută,
sperând totuși, dacă e vară, să nu gândească la fel încă vreo câteva mii de turiști.
Din ținutul brânzeturilor dospite, am ales cel mai caracteristic augeron dintre sate, mai frumos în realitate decât în poze.
Fac cunoștință cu primele localnice tolănite pe câmpie care prefigurează atmosfera de mare farmec bucolic tipic normandă a satului.
Astfel de mici așezări, oricât ar fi de pitorești, pot fi vizitate într-o oră-două, inclusiv cumpăraturi și informații despre un produs sau altul,
pentru că sătenii sunt în culmea fericirii să-și facă patrimoniul cunoscut străinilor și, dacă te-ntinzi la vorbă, să se plângă de politicieni.
Produsul pe care îl caut este o cremă fină din caramel pe care cei din nordul Franței o numesc confiture de lait, asemănătoare cu dulce de leche argentinian.
Mai demult, găseam și confiture de café au lait, care era și mai bună, dar, cu timpul, producătorii simplifică.
Strada care imparte așezarea pe din două mă conduce direct la punctul de interes care îl constituie piața centrală
cu vechea hală alimentară reamenajată conform planului inițial, fapt care confirmă vocația culinară a regiunii.
În jurul pieței centrale s-au păstrat ca prin minune vreo patruzeci de case ce par neatinse de vreo intemperie, așa cum au fost ele ridicate în Evul Mediu, cu bârne de lemn la vedere, în stilul regiunii.
Așezarea se bucură de o atestare veche, în calitate de obârșie a familiei de Harcourt, a dăinuit neatinsă până în 1789 la revoluție,
dar ce vedem azi e doar o reușită restaurare recentă a fațadelor.
Scândurile de lemn, ca un rebus pe orizontală și verticală, se hârjonesc oblic, încrucișat,
împodobite cu bucăți de piatră sau cărămizi false, totul printre glastre de flori strălucitoare, așa cum numai în poetica Normandie pot fi.
Proprietara pensiunii unde am rămas peste noapte călătorise în junețe în România cu echipa națională de gimnastică ritmică a Franței
și, în cantonamente și competiții, cunoscuse români cum erau ei prin anii 80, adică adorabili și de încredere.
Păstra o amintire frumoasă și nu sesizase că pe atunci la noi erau vremuri de restriște, sau poate din delicatețe a evocat doar ceea ce o încântase.
Din sat pornesc poteci în mai multe direcții și se pot face drumeții simple, ușoare spre mici capele din împrejurimi, cât să respiri aer curat și să te reconectezi cu simplitatea lucrurilor esențiale.
Lectură de drum:
Michel Houellebecq, Harta și teritoriul
ore de drum 