Paris, 2025
Unul dintre momentele magice ale verii mi l-a dăruit expoziția pe care am reușit să o văd în ultimele ore înainte de închiderea prezentării sale pe scena culturală pariziană de către CSCOR Paris.
Nikolai Kuzmin, membru de onoare al Academiei de Arte Frumoase din Moscova, stabilit parțial în Franța, expune pentru prima dată colecția de lucrări inspirată de satul modest de pe malul Volgai, Talynskoye, unde artistul a văzut lumina zilei în 1938 într-o modestă familie de țărani.
Retrospectiva reunește lucrări concepute pe tema înlănțurii destinelor la răspântii de drumuri, iar câteva tablouri sunt inspirate de un cântec stravechi de leagan, Pe drumul de Mourom, pe care i-l cânta mama sa în copilărie.
În fiecare imagine, artistul își mărturisește recunoștința pentru tot ce a văzut și a înfăptuit de când a lăsat în urmă acel spațiu neasemuit pe care încearcă să-l recreeze pretutindeni,
cu spațiile nemărginite, lumina blândă și libertatea, idealurile sale dintotdeauna, pe care și eu mi le plăsmuiesc în minte întocmai.
Nikolai Kuzmin a început să deseneze în primii ani ai copilăriei și mai târziu s-a hrănit cu povestea vieții unor pictori de seamă care i-au modelat năzuințele.
Regiunea sa natală, Nijnîi-Novgorod, deține un patrimoniu de artă populară impresionant,
iar artistul a început să colecționeze tot în copilărie jucării pictate, farfurioare, cănițe din lemn pictat, apoi cărți poștale și cărți cu imagini, atât de rare în acele vremuri, în anii 50.
Tatăl lui îi decupa în carton forme de cățeluși și de căluți, alte jucarii nu avea, iar el le colora și le picta în cele mai năstrușnice culori.
Artistul mărturisește că l-a inspirat și arhitectura populară a căsuțelor tradiționale din regiunea Volgăi, unde, la țară, locuințele au cercevele din lemn sculptat în forme originale, dar cred că acest ornament e specific mai multor regiuni, eu îmi doresc să vizitez orășelul Mîșkin (șoricel), care e faimos pentru ferestrele sale unice realizate în acest stil.
Icoanele au fost o prezență constantă în viața lui Nikolai Kuzmin, o sursă de nădejde, de reîmprospătare sufletească și de inspirație.
Cele mai dese plimbări le făcea, pe când locuia în Rusia, la mănăstiri, biserici și monumente cu un trecut cât mai îndelungat, pentru că, spune el, cele mai mai adevărate modele de înțelegere le găsim la începuturile artei.
Arta populară rusă deține un puternic izvor de creativitate și ne transmite spiritul și atitudinea unei întregi filosofii de viață.
Iar eu intuiesc, privindu-le, misterul, măreția și sensibilitatea sufletului rus, descris de Dostovevski, Cehov, Pușkin, inocența omului simplu tânjind după o farâmă de înțelegere și blândețe, în emoționante peisaje singuratice în care abia deslușim, smerit, conturul unor siluete pierdute în imensul orizont.
Culorile estompate cu delicatețe, toate nuanțele mestecenilor ca și cum ar fi oglindite în fluviu, poetica prezență a naturii pe malurile Volgăi.
Toate imaginile reflectă eternitatea sacră a copilăriei, spune artistul, sentiment care mi s-a confirmat explicit la fața locului, în interiorul sălii, în momentul în care Turul Franței, care se isprăvea chiar în acea după-amiază la Paris, a ajuns în dreptul clădirii de pe malul Senei.
Răzbătea din stradă o zarvă de nedescris, țipete, răcnete, agresivitate, sirene ale poliției sau/și ambulanței, se întâmplase ceva în timp ce eu eram scufundată în tablouri, dar am resimțit cât se poate de concret sentimentul că mă aflu la adăpost de toate, în fața acelor picturi sau, mai precis, în interiorul lor, în cel mai protector spațiu cu putință.
ore de drum 