Kazahstan – ore de drum

Almatî, 2025

Dzievucika, dzievucika ! răsună sporadice interpelări de pe la tarabele printre care casc gura, pe aleile pieței verzi, principala hală agro-alimentară unde era la fel de frig ca afară, adică trei grade.

Dar nu mă deranjează, veneam de prin alte țări unde hărțuiala era instituționalizată. Aici chiar răspund din suflet acestor firave chemări, fac poze și mă delectez cu aromele produselor.

,,Cel mai mult uzbecii seamănă cu turkmenii și cu kirghizii, iar cel mai puțin cu kazahii”, îmi răspunsese, traversând stepa uzbecă, șoferul Mișa, la întrebarea mea cât sunt de diferite între ele țările central-asiatice ca stil de viață și maniere.

Nici că se putea o deosebire mai mare, constat, uitându-mă la tarabe. În primul rând, la Almatî prețurile sunt afișate la orice produs, și, după obiceiuri apusene, nimeni nu te îmbie să guști din câte ceva atunci când te oprești să întrebi de una-alta.

Precupeții nu catadicsesc să-și bată capul prea mult cu turiștii buimăciți de ignoranță. Vânzătorul de la care am cumpărat caise uscate și curmale abia că a ridicat ochii din telefon, nici vorbă să ne bage pe gât și alte produse. În ce mă privește, ca amatoare de piețe, prefer acest stil în care ești lăsat să privești nestingherit.

Au văzut ei multe din 1875 încoace, de la inaugurarea acestui târg dedicat comerțului, tranzacțiilor, afacerilor, popas consacrat al caravanelor de camile. Pe atunci era doar o curte împrejmuită, cu spații de adăpostit marfa și camere de locuit de jur-împrejur în care trăgeau negustorii.

Cel mai important gospodar din oraș, dl.Rafikov, a fost inițiatorul și sponsorul operațiunii, reușind să asigure tuturor antreprenorilor, oaspeților, comișilor voiajori din Asia Centrală și Japonia, un centru de afaceri cum se cade.

Spațiul avea menirea să aducă prosperitate întregii regiuni, iar negustorii bogați au purces să-și ridice conace în jurul lui, punând bazele unui global city în formă incipientă.

Întocmai unui mall de azi, clientul beneficia de distracție, de ospătării cu specific tematic variat, de amenajări de agrement cu fântâni decorative, lăcașuri de cult pentru toți practicanții.

La cutremurul din 1887, pavilioanele, arcadele și galeriile din piatră s-au surpat și abia în 1927 târgul va fi reconstruit, apoi, în 1970, iarăși demolat. În anii 1940, rămăsese singurul loc unde se vindeau alimente pe bani și nu pe cartele, ca în restul orașului.

Era aprovizionat cu alimente de la fermele din regiune, care dețineau turme, cirezi, livezi și nu aveau altă piață de desfacere în apropiere.

Tot aici s-a găsit dintotdeauna cea mai mare varietate de mere din întreaga Asie Centrală, printre care soiul Aport, simbolul orașului, cunoscut la noi sub denumirea de mere roșii.

Hala agroalimentară în forma actuală a fost proiectată în stil sovietic de arhitectul Mark Pavlov și inaugurată în 1975. În 2021, a fost extinsă cu standuri cu alimente de strictă necesitate la prețuri minime.

Conform noii orânduiri și a regulilor de colectivizare intrate în vigoare, noua piață a cooperativelor agricole de producție s-a profilat pe fructe, legume, carne și produse lactate.

Unul dintre produsele cele mai lăudate din regiunea central-asiatică sunt fructele, atât proaspete, cât si uscate. Aleg să călătoresc toamna în zone cu astfel de reputație, ca să pot gusta din tot belșugul sezonului, însă nu am găsit nimic care să fie mai bun ca la noi, în afară de kaki. Produsele care nu se cultivau în Kazahstan erau aduse din Iran, precum și variate brânzeturi.

Caisele uscate au gusturi variate, mi s-a confirmat că cele mai colorate în portocaliu și mai atractive sunt tratate chimic, iar cele maro, de o culoare ștearsă, neapetisantă, cu sâmburi, sunt naturale, fapt reflectat de preț.