Castell’Arquatto, 2019
Mica așezare cu un trecut muzical glorios și valorificat în prezent mi-a lăsat o impresie pe de-a-ntregul armonioasă.
Comuna din Emilia-Romagna e căutată și frecventată de amatorii de acorduri străvechi pentru că în zona ei s-a conservat cel mai bine patrimoniul de muzică tradițională italiană, cu instrumente arhaice din regiune.
M-a surprins încă de la primii pași amenajarea urbană, alcătuită din două puncte centrale, burgul de la poalele colinei și centrul istoric monumental, numit Solaris, pe culme, mai aproape de soare.
Temeliile i-au fost puse în epoca romană, când a funcționat aici un Castrum militar de unde i se trage și numele, dar cetatea e atestată oficial abia în secolul 7, cu trei ctitorii majore: reședința stăpânului, o curte de judecată și un centru agricol, și, din secolul 10, încă dăinuie părți din zidurile care au constituit platoul de turnaj pentru producții dintre care am văzut mai demult Ladyhawke.
Marea majoritate a caselor sunt nobiliare poate și datorită dezvoltării religioase a cetății care, în 1220, era menționat ca sediu al episcopiei, pentru că familiile de viță aleasă își alegeau compania înalților prelați.
Tot aici s-au stabilit și senioriile din vremea unor dinastii familiale cu nume sonore, dintre care Visconti, Sforza, Scotti au influențat istoria Italiei.
Și, poate că nu întâmplător, în virtutea ambianței muzicale, între ei s-au încheiat și s-au desfăcut alianțe, acorduri și căsătorii în cea mai desăvârșită concordie, iar orășelul a fost pasat de la unii la alții în mod pașnic.
Ultimul dintre ei, Sforza, a guvernat cetatea până în 1707, când a trecut la camera ducală a Parmei.
Iarna, centrul istoric nu pare locuit, casele servind pesemne ca reședințe secundare în timpul sezonului cald, iar acel pustiu amplifica și mai mult solemnitatea medievală.
Parcursul șerpuiește pe ulițe înguste și pitorești care deviază spre clădiri de o arhitectură surprinzătoare, cu turnulețe, balcoane, foișoare.
Cea mai impozantă, palatul ducal din secolul 13-15, are bază o fântână din 1292 iar, de jur-împrejur, decorul este completat de biserica Sf.Petru din secolul 15, Castelul Stradivari, neogotic, vechiul spital Santo Spirito.
În Piazza Alta se află Palazzo Pretorio, edificiu masiv cu scară exterioară, azi Primaria, perpendicular pe absida bisericii cu o clopotniță din secolul 13, cu intrare laterală în muzeul episcopal.
Castelul, numit Rocca, acum muzeu, e o fortificație din 1343 reconstruită parțial de ducii de Visconti în 1347, cu deschideri spre piața civică a orașului și spre parcul care oferă o panoramă cuprinzătoare a regiunii.
Familia nobiliară Visconti, care a marcat timp de generații întregi istoria Italiei, guvernatori ai Lombardiei, susțineau că descind din Desiderius, ultimul rege longobard.
Ne vom mai intersecta cu ei.
ore de drum 