Lună: aprilie 2023

Huzur

Turcia, 2022

De la Muzeul inocenței încoace, privesc muzeele ca pe un spațiu personal, pe care mi-l însușesc prin frânturi de amintiri, imagini și obiecte necunoscute sau uitate,

unde încerc să acumulez cunoștințe și informații în completarea celor de pe stradă, din cărți sau conversații. Personajul cărții lui Pamuk străbate lumea doar ca să viziteze muzee, spre a căuta în ele tămăduire. În cele din Turcia, eu am reînvățat cum e să te lași în voia unei odihnitoare contemplări.

Vă invit în câteva dintre ele, în ordinea în care le-am descoperit urmând, vreme de-o lună, cursul unei călătorii inițiatice.

1.Safranbolu, a cărui istorie poate fi aprofundată în nobilul muzeu de istorie al orașului inclus, datorită conacelor care i-au creat faima, în patrimoniul mondial UNESCO.

Clădirea muzeului pare ceva mai mult decât un conac tradițional, e chiar un mic palat.

2.La Sinop, fostă capitală regională cu două porturi încă din antichitate și două comunități, elenă și romană, conviețuind pacific, cu evenimente răsunătoare și zei debarcați din toate zările, avem ce vedea în muzeul de arheologie. Am reținut o piesă notabilă, sarcofagul lui Cornelius Arrianus cu un relief înfățișând două vapoare.

Pe o astfel de ambarcațiune se bănuiește că ar fi călătorit apostolii.

3.Amasya reprezintă primul popas pe consacratul drum al mătăsii, segmentul principal, inconturnabil, știind că traseul implică și variante. Zeus Stratios, căpetenia zeitățior pontice, avea aici un templu și pe el s-a clădit reputația orașului întemeiat, după cum spun legendele, de însuși Hermes, zeul relațiilor și al comerțului. 

Din vechea acropolis edificată în perioada elenistică și din mormintele celor cinci regi pontici care au condus cetatea ne-au parvenit multe și valoroase vestigii, la fel și de pe urma romanilor care au capturat orașul în anul 70 î.Hr.

4.Erzurum, considerată dintotdeauna cea importantă etapă în plin drum al mătăsii, păstrează întreg magnetismul istoriei care i-a aparținut, cu prestanță, demnitate, omenie și comori culturale. Aici am simțit că mă aflu într-un loc special, unde îmi doresc să revin.

În dimineața plecării, am văzut cele trei muzee, printre care cel de artă și istorie, o puternică revelație.

5.Diyarbakir, capitala comunității kurde, m-a entuziasmat din prima clipă, dar, din întreg complexul muzeal din incinta castelului, era deschis doar muzeul de arheologie, înființat în 1934. Printre exponatele provenite din istoria hittită, asiriană, bizantină, romană, otomană, am întâlnit o gingașă făptură, vestigiu al feminității,

celebrare fragilă și singuratică a unui fior care se estompează văzând cu ochii.

6.Mardin, cel mai magic oraș din Turcia, are ca punct de temelie, în antichitate, un templu al soarelui din care i se trage pesemne strălucirea și prosperitatea de care se bucură astăzi. Mai târziu, în vremea romanilor, împărații Anastasius și Justinian au contribuit la dezvoltarea comercială, cum vedem în ambele muzee, bogate ca tot ce se află aici.

Creștinismul a rămas activ într-un număr mare de biserici și mănăstiri, iar limba folosită în comunitate este aramaica, aceeași vorbită de Iisus cu apostolii săi.

7.Șanliurfa m-a primit cu blândețea binecuvântată a unei destinații de pelerinaj și mi-a destăinuit secretele celor două muzee remarcabile. Primul, de arheologie, dedicat sitului de la Gobekli Tepe,

cuprinde și o secțiune de vestigii hittite, asiriene, babiloniene. Celălalt muzeu adăpostește creații de mozaic provenite dintr-o fostă vilă cu băi fastuoase,

de unde v-o prezint pe irezistibila amazoană Melanipi.

8. La Gaziantep am pașit aproape solemn, ca într-un templu, într-unul dintre cele mai faimoase muzee de mozaicuri din lume.

Zeugma în grecește înseamnă pod și el lega cele două maluri ale fluviului Eufrat, pe granița dintre Turcia și Siria.

Pe vremea romanilor, aici fusese construit cel mai sudic pod pe Eufrat, foarte trebuincios strategic ținând cont că vestita legiune Scythica s-a stabilit aici.

Toată decorațiunea din mozaic dezvelită în vilele romane din secolele 1-3 d.Hr. o regăsim în muzeu. Însă vă recomand și muzeul de arheologie și pe cel al războiului cu francezii.

9.Antiohia, cetatea întemeiata în anul 300 î.Hr., cu o istorie recentă dureros de dramatică pe care n-aș fi prezis-o în zilele însorite petrecute pe străzile ei, mi-a rămas în minte cu forfota sa cosmopolită.

Am admirat în muzeul de arheologie imense dispuneri de mozaic, păstrate din secolele 2-3,

cu scene din viața comunității, peisaje, monumente.

10.Ankara e capitala cu freamăt discret, cu oameni educați, primitori, serviabili și deferenți, cum rar am întâlnit într-o metropolă de asemenea talie.

Am văzut mai multe muzee, tot ce a fost posibil în două zile, însă mi-a mers la suflet muzeul de artă, de unde am preluat și cele două tablouri din preambul.

11.Bursa, vechea capitală a Imperiului Otoman între 1326-1365, și capitală a mătăsii până în zilele noastre, mi s-a părut cel mai puțin oriental din tot ce am vazut în Turcia, poate fiindcă l-am vizitat la sfârșitul călătoriei, când deja parcursesem toată Anatolia. Mi-a plăcut un mic muzeu de artă islamică, în care se reflectă un strop din grandoarea celorlalte monumente clasate UNESCO.

De la capăt

Chetumal, 2019

Am nostalgia marginilor de imperii și a capătului de lume și le caut ori de câte ori se ivește prilejul. Știu că numai acolo găsesc revigorante semne ca să o iau din nou de la capăt. Fie în cursul unei călătorii, fie pe plan spiritual, atingerea fizică a unei margini, a unei granițe, presupune inevitabil un nou început, un nou teritoriu de explorat, un alt mal al fluviului.

În Mexic, granița cea mai de sud-est, cu statul Belize, e trasată la Chetumal, un mic oraș de trecere. Departe de circuitele bătătorite, turiștii cu resurse de timp și răbdare, care se încumetă să parcurgă ținutul pe șosele înguste și incomode, preferă să se oprească în laguna Bacalar, la câțiva kilometri de marginea orașului, vestită pentru culorile mării.

Pentru esteți singuratici, având ca punct de pornire Chetumal, se pot organiza circuite de o zi spre zone arheologice izolate din această parte a peninsulei Yucatan. Alegerea de a rămâne două nopți la Chetumal s-a dovedit ideală ca să putem străbate jungla printre ruine mayașe după placul inimii și să încheiem zilele cu plimbări prin oraș, iar serile cu un veritabil ceviche.

Într-un modest și aproape invizibil punct pe hartă, cu avenide largi și case cubice așa cum văzusem doar în filme, începe firul subțire, dar atât de solid care leagă nordul și sudul Americilor, cu agitația sa necontenită și dinamismul călătorilor, cu frenezia schimbării pe care o generează și curiozitățile pe care le stârnește.

Vechiul oraș a fost făcut una cu pământul de capriciile nestrunite ale naturii tropicale. În 1955, un ciclon a devastat așezarea întemeiată în 1898, cu fragile căsuțe de lemn.

Totul a fost reconstruit de la zero și astăzi ne putem delecta doar cu decorul urban funcțional caracteristic anilor șaizeci. Vă recomand reperele mele principale, pe care le-am văzut cu premoniția adeverită că pasul următor mă va purta spre ceva și mai frumos.

1.Muzeul de Antropologie, o excelentă sinteză despre cunoștințele acumulate până azi asupra lumii Maya, pusă în scenă și în lumină cu un design elaborat.

Un arbore al vieții traversează etajele muzeului reprezentând dispunerea pe verticală specifică universului Maya.

Explicațiile furnizate susțineau, ca în toate muzeele din branșă, repetabilitatea evenimentelor conform circuitului planetar și influența pe care o au asupra oamenilor interacțiunile dintre astre. O întreagă filosofie care convinge călătorul că n-a ajuns aici întâmplător.

2.Pe țărmul mării, o promenadă de șapte kilometri, din care n-am parcurs decât vreo trei,

construită cu dale învechite, cu vegetația de un farmec devastator care răzbătea năvalnică de peste tot.

3.O cină la restaurantul Almina.

În orașul croit cu străzi paralele și perpendiculare unde nu te puteai pierde, după ora optsprezece se lăsa o liniște desăvârșită.

Nici mașini, nici pietoni nu tulbură căutările drumețului descoperitor. Departe de traseele comerciale, am găsit aici momentul de lejeritate și echilibru de care ai nevoie pe parcursul unei lungi călătorii. Cu cât mergi mai departe și mai în pustiu, cu atât afli mai multe, a fost concluzia acestui ocol.

Flower Power

Parc Botanique de Haute Bretagne Le Chatellier, 2022

Vreți să vedeți grădina celor O Mie și Una de Nopți, Labirintul, să ne rătăcim prin junglă, să ne amețim cu exotism,

să dăm ocol unui iaz închipuindu-ne că e ocean,

iar parcul unde vă conduc să fie lumea în chip floral ?

Debarcăm lângă Fougères,

pe tărâmul care trasează vecinătatea dintre Bretania și Normandia,

un spațiu de frumusețe pură, armonie și oameni primitori. De la bun început, geografia parcului mă incită, amenajarea e somptuoasă și se parcurge într-un traseu optim de două ore, fără a pune la socoteală pauzele.

Pășim în lumea antică descrisă de Homer,

spațiu împărțit de cele patru fluvii care brăzdează Paradisul pe direcția punctelor cardinale unde, înconjurate de o incintă, se grupează patru grădinițe alegorice.

În versiunea lor bretonă, gasim marul, pomul cunoașterii binelui și răului,

rodiul, arbore al vieții care poartă fructele nemuririi, migdalul, chezaș pentru reînnoirea naturii.

Sunt sigură că ați avut până acum ocazia să vă rătăciți într-un labirint, mai mult sau mai puțin imaginar,

însă eu vă conduc printr-unul alcătuit din patru sute optzeci de specii de camelii care înfloresc pe rând,

tot timpul anului dar, pentru a ne desfăta cu cele mai multe varietăți, e preferabil să alegem luna martie.

Spațiul următor e descris într-un haiku despre bambuși care freamătă în prospețimea zglobie a ploii, cu stropii atingând frunzișul intr-o sonoritate de smarald. Bambușii îmi dau elan, oriunde m-aș afla îmi aleg locul în preajma lor.

Se pare că acest parc e plăsmuit pentru intimitate, inspirație, poezie, îmi spun pășind în grădina secretă desenată după model medieval,

ca un cabinet botanic împrejmuit cu gard viu impenetrabil format din două terase.

Geometria grădinii prevede să respirăm armonia asfințitului într-un adevărat altar vegetal, locul ideal, așa cum se menționează în panoul explicativ, unde ne putem bucura de priveliște sub cerul înserării în mireasma bujorilor.

Din ritmul pitoresc al naturii nu putea lipsi dionisos, zeul viței de vie și al serbărilor.

Nimerim pe domeniul său, anticameră a văii poeților iluminată de magnolii asiatice.

Filosofia acestei grădini dedicate prospețimii zorilor de zi constă în amenajarea celor trei spații poetice complementare.

Primul, o reprezentare miniaturizată a universului cu arbuști, plante și pietre în forme rotunjite,

al doilea un locșor zen lipsit de flori care ar putea distrage gândurile lăsate să-și urmeze netulburat cursul.

Al treilea, grădina de ceai cu un arbore din care se recoltează ceaiul servit o singură zi, în opt aprilie, de aniversarea lui Buddha.

O punte semnifică trecerea din lumea omenească la cea abstractă a naturii în care sublimul are menire purificatoare.

Pe măsură ce ne apropiem de iaz, aerul se schimbă, se încarcă de esențe exotice obișnuite cu blândețea înmiresmată a unui climat tropical.

Facem escală într-o mică Thailandă, pentru o clipă fermecată.

Dau târcoale sihăstriei printr-un deșert presărat de cactuși,

nu prea frecventat de plimbăreți și realizez că fiecare segment de peisaj deține intensitatea unei opere de artă.

Dar să nu zăbovim, că ne apropiem de toamnă, mai precis de spațiul dedicat ei, ideal de contemplat sub brumele limpezi, când arborii desemnați special acestui sector se îmbracă în ținuta galben-arămie.

Spre ieșire, in fața palatului din 1836, a fost amenajată gradina izvorului albastru,

cu vegetație favorabilă visării, adusă din depărtări.

Irișii de Siberia îmi trezesc dorința de a porni la drum, dar alături, grădina reveriilor unei seri de vară mă ține-n loc.

Cum e și firesc, promenada se încheie în grădinița soarelui-apune,

cultivată cu vegetale având inflorescențe din paleta de culori a acestui moment al zilei, trandafiri, rododendroni, azalee.

Poteci înguste șerpuiesc spre orizont, ademenitoare, și tot atâtea căi de urmat.