Cairo, Luxor, Abu Simbel, 2018
Dedesubturile relațiilor amoroase ale faraonilor au fost întoarse pe toate fețele de către egiptologi, iar eu am încercat să deslușesc în priviri și gesturi, cu ajutorul cărților citite înainte și după călătoria în Egipt, pasiunea, dorința, nerăbdarea, tristețea, încrederea, speranțele.
Faraonul nu ducea lipsă de companie. Demoazele grațioase, drapate minimal în veșminte fine apar în basoreliefurile sculptate în temple,
în grupurile statuare din exterior, în postările murale din străfundurile monumentelor funerare, pe elemente de mobilier,
pe partea interioară a sarcofagelor,
în scene de natură să-i inspire pe mai-mari în lumea de apoi.
Îl vedem adeseori alături de marea soție regală,
de cel puțin trei soții principale, secundare, de concubine, favorite, fiice și soții de notabili, fiice de căpatenii străine trimise la curte în scopuri diplomatice, care-l ajutau să profite în modul cel mai rafinat posibil de plăcerile simțurilor.
Din prevedere, demnitarii cu soții frumoase se fereau să le scoată în lume.
Haremul era o puternică instituție regală care deținea proprietăți și beneficia de serviciile unui personal numeros de scribi, funcționari și slujitori.
Să nu ne închipuim că fermecătoarele doamne din harem stăteau cu mâinile-n sân așteptând vizita stăpânului lor.
Ele se îndeletniceau cu tot felul de treburi utile, fiecare la ce se pricepea, țeseau intrigi, urzeau comploturi, aprindeau gelozii.
Pe lângă alte nimicuri domestice, nu șovăiau să recurgă la tot felul de șiretlicuri ca să ajungă cât mai în preajma faraonului atât în cotidianul pământesc, cât și dincolo.
Se pare că Ramses II a beneficiat de serviciile celui mai amplu harem, care-i fusese dăruit de tatăl său încă de la vârsta de zece ani.
Mai la bătrânețe, trei dintre fiicele sale i-au devenit soții, deși incestul era condamnat, însă legislația îl scutea pe faraon de respectarea oricărei reguli pentru că avea statut de zeu.
Cu toate acestea, Nefertari, principala lui soție, căreia i-a ridicat un templu, se bucura de onoruri speciale.
Silueta ei sveltă, în rochii străvezii de in alb, împodobită cu bijuterii, sfidează timpul.
Caut, prin muzeul din Cairo, unul dintre cuplurile unite printr-o rară complicitate, Akhenaton și Nefertiti, răsfățații egiptologilor.
Deși apar nedespărțiți în nenumărate basoreliefuri, fidelitatea faraonului este discutabilă.
Una dintre trimisele diplomației străine, fiica unui suveran din Mitanni (sud-estul Anatoliei) a reușit să-l seducă pe Akhenaton.
S-au găsit înscrisuri doveditoare ca frumoasei Kiye i-au fost atribuite, ca proprietăți, trei capele în două sanctuare și un domeniu viticol.
Într-o reprezentare unde îl slăvesc pe zeul Aton, tânara este conturată în aceeași proporție ca Akhenaton, indiciu al importanței pe care o avea.
Unii egiptologi susțin că ea l-ar fi adus pe lume pe însuși Tutankhamon.
Unul dintre rolurile reginei era să-l slujească pe zeu, adică pe faraon, prin intreținerea energiei sale creatoare.
În primul mileniu (î.Hr.), în majoritatea templelor se oficia mitul originar al demiurgului,
complex cultual bazat pe un ceremonial îndeplinit de către o preoteasă care, atunci când regina se eschiva, putea fi o membră a haremului, ,,divină adoratoare’’ a zeului-Soare, numită ,,mâna zeului’’, în rolul sacerdotal de arhetip al erosului feminin.
Pentru această titulatură, concurența era îndârjită, iar canditatele se întreceau să aducă ofrande zeilor.
De la pământ la cer, la cel de-al nouălea, par ele să spună, calea nu e așa de lungă.
Film de drum:
Jerzy Kawalerowicz, Faraon (1966)
ore de drum 