Sentiment italian

San Giovanni Rotondo, 2019

Un architect se simte acasă pretutindeni, spune Renzo Piano, iar eu mă simt acasă în lucrările sale.

Cale de o zi din Genova unde s-a născut, a învățat, a predat și a construit, am ajuns la una dintre ele.

Basilica San Pio a fost inaugurată în 2004 și are capacitatea de a primi treizeci de mii de pelerini. Măslini, chiparoși și toți arbuștii specifici regiunii puglieze o înconjoară de pe marginea esplanadei.

Apropiindu-mă, observ construcția cu acoperișul său de aramă de un verde luminos sprijinit pe arcade și îmi imaginez cum acele semicercuri formează un întreg în lumea nevăzută.

Mă pierd în vastitatea interiorului cu structură circulară, ritmată de același model de arcuri de sprijin care înlesnesc dinamismul peregrinării și favorizează  contemplația. Șantierul a durat treisprezece ani, răstimp în care Renzo Piano a câștigat Pritzker Prize pentru alte proiecte, dintre care cel mai familiar îmi este, până acum, Centre Georges Pompidou.

De jur-împrejur, deslușesc scenele decorațiunilor murale din mozaic strălucitor și colorat create de Marko Ivan Rupnik, în stilul celor realizate de artistul sloven la Vatican sau la sanctuarele de la Lourdes și Fatima. Și în Romania a lucrat, pe o suprafață mai restrînsă, într-o biserică ortodoxă din Cluj.

Ca teolog format la înalte școli iezuite, colajele sale din mozaic cuprind o întreagă filosofie a imaginii, pornind de la magnetismul neobișnuit al privirii personajelor care au chipuri alungite, nas prelung ca să accentueze structura verticală a persoanei pe dimensiunea divin-umanitate, și gura mică afirmând că ființa spirituală reduce senzualitatea la un indiciu neînsemnat.

Sub bazilica principală se află locașul cu dispunere identică unde este expus corpul păstrat intact al lui Padre Pio, spre care se îndreaptă toți pelerinii. Calugăr din ordinul fraților minori capucini aparținând ordinului franciscan înființat în 1209 de Sf.Francisc din Assisi, Padre Pio a făcut legământ să-și ducă viața în rugăciune, sărăcie, ascultare, fraternitate.

Miracolele înfăptuite de el atrag mulțimi nesfârșite încă din anii 1919, iar după trecerea în neființă, în număr tot mai mare, atrași de promisiunea pe care a făcut-o credincioșilor de a-i ajuta în nevoile lor mai mult decât a reușit să o facă în timpul vieții. Însemnat cu stigmatele christice ca Sf.Francisc din Assisi, înzestrat cu odoratul de sanctitate ca Sf.Polycarp din Smirna, cu harul bilocației și recunoscut pentru vindecările inexplicabile științific, a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002.

Pe masură ce pleacă pelerinii așezați pe băncile din fața mea, îmi tot schimb locul, să pot ajunge cât mai aproape de vitrina de sticlă unde odihnește Padre Pio.

De această dată, nu-i mai cer nimic, am venit doar să-i mulțumesc.

32 de gânduri despre „Sentiment italian”

  15. Splendid!Biserica de pe Eroilor este in fresca de faianta ,cand trec pe acolo ma reculrg cateva clipe ,imi da atata liniste!Cu Padre Pio „m-am intalnit” la Assisi.Remarcabila bazilica din Genova!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  20. Pingback: Casa din povești – ore de drum

Lasă un comentariu