Dintr-o sorbire

Bordeaux, 2019

Vinul a profilat destinul comercial al orașului încă din anul 43 î.Hr., când romanii au început să cultive vița-de-vie pentru consumul soldaților încartiruiți aici în număr mare, care-l beau ca pe apă, tradiție cinstită până spre zilele noastre.

Până în anii 70, când prin Bordeaux trecea Turul Franței, erau organizate puncte de realimentare unde cicliștii făceau etape să se hidrateze în timpul cursei, vinul fiind un produs reglementar, alături de bere și apă, care putea fi consumat în competiție, unde producătorii își instalau tonetele cu butoaie ca să-și facă reclamă, iar vinul curgea la robinet.

În vremurile de azi, avem de ales între șaizeci și cinci de soiuri diferite de vin local de degustat cu masură în peste cele o mie șase sute de restaurante din oraș. Cele mai costisitoare vinuri roșii din lume se produc lângă Bordeaux, fiecare specific solului, iar vinul e motivul principal al turismului girondin.

Și, pentru că inspirația nu survine la voia întâmplării, inventatorul etichetei de vin a fost, în 1777, un litograf și caligraf din Bordeaux, care a lipit pe sticle primele bucățele de hârtie imprimate de el însuși, sub denumirea de vinietă.

Dar nu de-asta am descins două zile pe malul Garonei. M-au interesat muzeele deosebit de bogate, în concordanță cu orașul, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în calitatea sa de cel mai vast ansamblu urban din lume, care se bucură de o calitate a vieții remarcabilă, printre cele mai înalte din Europa, datorită gastronomiei, culturii, amenajărilor peisagistice, istoriei.

Am identificat cel mai vechi vestigiu, dar nu chiar atât de vechi ca viile, Palatul Gallien, care adăpostește ruinele unei arene romane din secolul 2 cu o capacitate de cincisprezece mii de locuri.

Din Evul Mediu, se păstrează impecabil Poarta Cailhau, teminată în 1496, intrarea principală a cetății vreme de două secole, în principal cu rol defensiv. Atestată ca primul monument din Bordeaux construit pentru a slăvi un rege, Charles VIII, la Revoluție i-au fost ciobite ornamentele, considerat un simbol al regalității.

Din fericire, pagubele n-au fost mari și, când vremurile s-au liniștit, în interiorul porții s-au improvizat trei apartamente, închiriate ulterior unui cantaragiu de sare, unui cizmar și unui scriitor public, pâna în 1882, când a intrat în renovare și atestat ca monument. Tot din epoca medievală a supraviețuit Turnul Vrajitoarelor, vestigiu dintr-o fortăreață de apărare împotriva englezilor după ce s-a stricat prietenia, timp îndelungat închisoare în ale cărei cotloane prizonierii erau supuși chinurilor.

Pe malul Garonei, englezii debarcau din cețurile pre-medievale, de pe corăbiile lor, ca să-și facă plinul cu licoarea dionisiacă în schimbul altor marfuri.

În anii 1200, după căsătoria ducesei Aliénor cu Henri II Plantagenet, orașul a dobândit statul de offshore, prin scutirea de taxe în comerțul cu Anglia, iar averile negocianților de vin au atins cote de neînchipuit.

Atunci a fost construită catedrala St.André, palate și instituții impunătoare.

Însă nivelul de bunăstare nu s-a oprit aici, a continuat să crescă în virtutea negoțului cu Africa.

În calitate de cel mai mare port al Frantei între secolele 16 și 19, comerțul cu sclavi aduși de pe coasta de vest a Africii a consolidat și mai mai mult patrimoniul marilor familii care, în vremurile progresiste care au urmat, au fost nevoite să se eclipseze, cum se întâmplă la schimbările de rânduieli, dar, cu toate acestea, Bordeaux a continuat să fie un oraș înstărit, pentru că averile lor nu s-au evaporat, ci s-au redirecționat.

Pâna în 1832, centrul era complet separat de continent prin Garona cu estuarul său și a avut deschidere doar spre ocean.

Oamenii se uitau într-o singură direcție, cea din care venea bunăstarea, iar în interiorul pamânturilor, vinurile se dirijau spre palatele regale, saloanele burgheziei și instituțiile religioase. Mai târziu, spre toată planeta, iar azi beneficiază de reputația de a fi vinul cel mai contrafăcut din lume.

De trei ori capitală a Franței, nu mă surprinde grandoarea arhitecturală de calibrul Parisului și observ cum, adaptată la specificul activității, arhitectura imobilelor a fost astfel concepută pentru a înlesni transportul butoaielor. Marea burghezie s-a dizolvat in mici comerțuri determinate de mutațiile produse prin deschiderea orașului spre est. Treptat, toți industriașii de frunte ai Franței și-au cumpărat podgorii lângă Bordeaux ca un titlu de glorie și, în ultimii ani, veniți dinspre soare-răsare, un mare număr de investitori chinezi.

Ca și la Paris, lărgimea fluviului configurează culorile cerului. Pe malul Garonei, hangare și silozuri reabilitate în stil contemporan culminează cu sclipitoarea Cité du vin, unde, ca peste tot în oraș, sunt organizate degustări. Și, pentru ca experiența să fie judicioasă, cărțile lui Robert Parker pot fi o convingătoare sursă de informație.