Insula misterioasă

Bozcaada, 2018

Periplul în apele Turciei mă poartă pe o insulă cu o amplă reputație gastronomică, de care am luat cunoștință din filmul The Turkish Way. Cu lux de amanunte, aici e relatată vizita celebrilor bucătari spanioli, frații Roca, în Turcia, ca să se inspire din bogata tradiție culinară de origine otomană.

Am mai aflat, ulterior, că insula găzduiește anual un festival de film documentar ecologic.

Am debarcat în insula Bozcaada (se pronunță Bojada) după o foarte scurtă traversare, de o jumătate de oră, cu un vapor pe care ne-am urcat, cu mașină cu tot, în micul port Geyikli.

La sosire, ești un pic dezorientat, pentru că nimerești direct într-un orașel istoric unde, în centru, circulația cu mașina e interzisă, străzile fiind pietonale și foarte înguste.

Ne-am putut strecura, totuși, până aproape de hotel. Proprietarul ne aștepta la colțul străzii, știa că sosim cu acel vapor, așa cum orice gazdă își asteaptă musafirii, ca la noi, în Oltenia. Am descărcat bagajele, apoi am parcat mașina în afara spațiului istoric, la cinci minute pe jos de hotel, pe o străduță laterală.

Mi se părea că am pătruns direct în romanul scriitorului turc Yachar Kemal, despre o mică insulă de unde grecii au fost expulzați în 1923.

Aveam indicii la tot pasul.

Micul hotel pe care îl rezervasem se numea Amaranda Ada Evi și era amenajat într-o casă tradițională.

Mobilierul era vechi, elegant, camerele decorate predominant în alb, spațioase, minimaliste și foarte curate.

Toate se aflau la etaj, unele cu terasă și vedere la castel, biserica ortodoxă sau moschei.

La sosire, ni s-a oferit o cafeluță la ibric, apă rece și rahat de trandafiri.

Dar nu gestul standard de curtoazie contează, ci plăcerea pe care o resimți când primești ceva din suflet.

Cât timp ne-am sorbit cafeaua care era binevenită la acea oră a după-amiezei, gazda noastră ne-a dat informații despre obiective istorice (pe insulă și pe continent, în zona portului unde urma să ne întoarcem), localuri, plimbări, traseul de jogging, podgorii, specialități culinare, ca să știm cum să ne facem programul.

Am aflat, printre altele, că scăldatul e doar pentru cei curajoși: vara, apa abia că atinge 21 de grade și iarna doar 16 grade.

Eram la jumătatea lui octombrie și acum apa era deja rece dar, la mijlocul zilei, se făceau spre 22 de grade.

Am prins sezonul de kaki, pomii erau încărcați.

Seara, am cinat afară, pe o terasă pe trotuar, la restaurantul Sandal (înseamnă scaun).

Oferta lor de gustări reci cuprindea câteva zeci de varietăți, din care am degustat vreo 20 de meze-uri tipic insulare și evident, pește proaspăt de mai multe soiuri, la gratar, alături de un vin produs în podgoriile insulei.

A doua zi, soția proprietarului ne-a pregatit micul dejun în bucătărie ca acasă, chiar în fața noastră. Plăcinte prăjite la tigaie cu brânză sărată și o omletă pufoasă. Nu era nimic făcut dinainte, in afară de dulcețuri și brânzeturi, câte trei-patru feluri diferite. Toate erau produse locale, naturale. Printre acestea, am degustat și specialitatea insulei, dulceața de flori de mac, subtilă și fin parfumată. După ce am înfulecat micul dejun, stapâna casei ne-a preparat, conform tradiției, o delicioasă cafea turcească pe terasa plină de vegetație și miresmuri de plante în pragul toamnei. Un mic paradis.

Sunteți obișnuiți să vă faceti cumpăraturi la Milano și Paris ? Înseamnă că n-ați văzut târgul țărănesc din Bozcaada. Localnicii aduc tricotaje hand made din lână de foarte bună calitate și confecții de modă turcească. Batice, șalvari, de forme și culori unice. La alte standuri, produse agricole de sezon, măsline și ulei de măsline de fermă, nefiltrat. Tocmai începuse sezonul mandarinelor.

Ierburi înmiresmate de munte din care se prepară un ceai răcoritor și energizant.

Savuros. Mă opresc aici, nu vă dezvălui chiar tot. După un lung tur de cumpărături, am huzurit la o cafea turcească sub platanul imens din mijlocul satului.

De la magazinul podgoriei Corvus, chiar în centru, am achiziționat o altă specialitate locală, vinul prelucrat dintr-un soi unic de struguri care, de sute de ani, se cultivă pe mici suprafețe aproape de țărmul mării.

Acum știu, Bozcaada e insula mea secretă.

Degustare de sezon: boabe de proumb fiert, servite într-un pahărel, cu lingurița, asezonate cu miere și smântână sau unt.

Lectură de drum:

Yachar Kemal, Regarde donc l’Euphrate charrier le sang